Istoria mǎnǎstirii

Dupǎ tradiţie, mǎnǎstirea din Roggenburg a fost fondatǎ in anul 1126 de trei fraţi din neamul conţilor „von Bibereck": Berthold, conte de Bibereck, Conrad episcop de Coira şi Siegfried, un canonic de Augsburg. Primii (cǎlugǎri – canonici regulari) premonstratens au venit de lângǎ mǎnǎstirea di Ursberg. La inaput s-au mutat nu peste mult timp pe dealul castelului.
 
Înflorita mǎnǎstire de Roggenburg a fost indicatǎ cu titlul de abaţie in anul 1444, iar in 1544 devine subjugat direct al împǎratului.
 
A supravieţuit davǎstǎrile tǎrǎnimii, dezordinea pricinuitǎ de Martin Luther şi urmǎurile pricinuite de Rǎzboiul de treizeci de ani. In secolul 18, trei mari abaţi: Dominicus Schwaninger, Caspar Geisler si Georg Lienharth au construit aceea lume, a barocului care putem sǎ o vedem şi astǎzi. Dupǎ, 1732 incep sǎ construiascǎ edificiile abaţiei din partea occidendalǎ. Temeliile bisericii din partea orientalǎ au fost ridicate in anul 1752. Cer sfinţirea bisericii din 1758 lucrǎrile se terminǎ. Partea meridianalǎ a clǎdirii mǎnǎstrii se terminǎ la sfǎrşitul anului 1766. La apogeul secolului 18, toate au fost recanstruite total. Dar în anii succesivi mǎnǎstrirea avea datorii mari cǎtre stat, cauzate de rǎzboi, devastǎri şi de numǎrul , mare al refugiaţitor din Franţa care toate laolaltǎ erau o povarǎ mare pentru abaţie.
 
Dupǎ pacea de la Lunèville seculariza ţiunea nu a putut fi opritǎ. In 1802 abaţia a fost ocupatǎ de armata bavarezǎ, abatele „scutit" de toate obligaţiunile – ceeace insemnǎ cǎ a fost alungat, iar mǎnǎstirea cu 36 cǎlugǎri a fost dizolvatǎ.
 
În clǎdirea mǎnǎstirii se aflǎ un reflectorium (locul unde se mǎnâncǎ) în stil rococo, bogat ornamentat cu forme de gips, vechia bibliotecǎ cu sculpturi artistice bine realizate şi o frescǎ situatǎ pe tavan realizat de pictorul clasic Konrad Huber. Cele douǎ încǎperi se pot vizita in timpul unei vizite ghidate.
 
Vasta prelaturǎ se aflǎ la vest cu o salǎ festivǎ istoricǎ, sala de recepţie şi apartamentul abatelui imperial, sunt încǎperi care arǎtǎ într-adevǎr ca niste incaperi imeriale, dar astǎzi adǎpostese consiliul comunal, o şcoalǎ elementarǎ şi un muzeu monacal.